„Liturghie” înseamnă lucrare comună

Sfânta Liturghie nu este un spectacol al clericilor pentru un public. Preotul, diaconul, strana și poporul slujesc fiecare în aceeași lucrare. Răspunsul repetat „Doamne, miluiește”, Aminul, Crezul și rugăciunile cântate arată o adunare care se aduce activ pe sine înaintea lui Dumnezeu.

Forma cea mai obișnuită este Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. Liturghia Sfântului Vasile se săvârșește în anumite zile, iar Liturghia Darurilor mai înainte sfințite în zilele de rând din Postul Mare. Deosebirile lor se înscriu în aceeași credință euharistică.

Pregătirea și Liturghia Cuvântului

Înaintea slujbei publice, preotul pregătește pâinea și vinul la Proscomidie, pomenindu-L pe Hristos, pe Maica Domnului, pe sfinți, pe cei vii și adormiți. Liturghia publică începe cu binecuvântarea Împărăției și cu ectenii care adună în rugăciune nevoile Bisericii și ale lumii.

Vohodul mic cu Sfânta Evanghelie Îl arată pe Hristos venind să învețe. Cântările și „Sfinte Dumnezeule” conduc la Apostol, Aliluia, Evanghelie și predică. Această primă parte este numită uneori Liturghia catehumenilor sau a Cuvântului, deoarece aici primeau învățătură, în vechime, cei care se pregăteau să intre în Biserică.

Vohodul mare și Crezul

Pâinea și vinul sunt purtate la Vohodul mare și așezate pe Sfânta Masă. Biserica își pomenește mădularele și cere ca Dumnezeu să îi pomenească pe toți în Împărăția Sa. Darurile înfățișează creația și viața omenească aduse înapoi lui Dumnezeu cu mulțumire.

Sărutarea păcii și Crezul niceean exprimă iubirea și credința comună necesare comuniunii euharistice. Crezul este rostit la persoana întâi — „Cred” — în „noi”-ul comun al închinării. Fiecare persoană își asumă credința Bisericii.

Anaforaua și Sfânta Euharistie

Anafora înseamnă aducere sau înălțare. Preotul mulțumește pentru creație și mântuire, amintește faptele mântuitoare ale lui Hristos și cuvintele de la Cina cea de Taină și Îl cheamă pe Duhul Sfânt peste daruri și peste poporul adunat. Pâinea și vinul devin adevăratul Trup și Sânge al lui Hristos, în chip de sfântă taină.

Biserica o pomenește pe Maica Domnului, îi pomenește pe sfinți, pe cei adormiți și pe conducători, aduce înaintea lui Dumnezeu toate nevoile, apoi rostește Tatăl nostru. Împărtășania nu este un moment privat izolat, ci împlinirea ofrandei comune a Bisericii și a unității ei în Hristos.

Împărtășania, mulțumirea și otpustul

Creștinii ortodocși pregătiți se apropie de Potir și primesc atât Trupul, cât și Sângele. Pruncii se împărtășesc deoarece Botezul și Mirungerea îi fac membri deplini. Vizitatorii neortodocși rămân cu respect la locul lor, fiindcă Euharistia exprimă o unitate pe care încă nu o împărtășesc.

După Împărtășanie, Biserica aduce mulțumire și cere să iasă cu pace. Se poate împărți anafură, iar credincioșii sărută crucea după obiceiul locului. Otpustul Îl numește pe Hristos și îi pomenește pe sfinți, trimițându-i pe oameni să ducă mulțumirea Liturghiei în viața de zi cu zi.

Surse și lecturi suplimentare