Nădejdea creștină este învierea trupului

Ortodoxia nu privește trupul ca pe un înveliș de care ne putem lipsi. Fiul lui Dumnezeu asumă un trup adevărat, moare cu trupul, învie cu trupul și făgăduiește învierea morților. Botezul, ungerea cu untdelemn, metaniile, postul, Euharistia și faptele de milostenie implică toate viața omului în trup.

Trupul unui sfânt a luat parte la rugăciune, suferință, slujire și comuniunea prin Sfintele Taine. După moarte, Biserica cinstește aceste rămășițe pentru că Hristos a schimbat moartea din nimicire definitivă într-o trecere în așteptarea învierii.

Mărturii biblice

Scriptura arată cum atingerea oaselor lui Elisei a readus un mort la viață, cum bolnavii căutau chiar și umbra lui Petru și cum ștergarele care îl atinseseră pe Pavel deveneau mijloace de vindecare. Aceste întâmplări nu fac materia dumnezeiască; ele arată că Dumnezeu lucrează prin creația materială și prin viețile oamenilor sfinți.

Altarul și Chivotul din Israel erau cinstite datorită prezenței lui Dumnezeu în legământul cu poporul Său. În noul legământ, oamenii înșiși devin temple ale Duhului Sfânt. Sfintele moaște țin de această înțelegere sacramentală a lumii, nu de credința că sfințenia ar exista de sine stătător, în afara lui Dumnezeu.

Mărturia primilor mucenici

Primii creștini se adunau la mormintele mucenicilor, le păstrau cu grijă rămășițele, săvârșeau Euharistia lângă locurile lor de odihnă și le prăznuiau ziua morții ca naștere în ceruri. Această practică a crescut din iubire, aducere-aminte și credință în înviere, în vremea prigoanelor.

Altarele ortodoxe cuprind, potrivit tradiției, sfinte moaște, unind fiecare comunitate euharistică cu mărturia celor care și-au dat viața pentru Hristos. Practica nu este o curiozitate medievală adăugată după ce creștinismul și-ar fi uitat rădăcinile.

Cinstirea nu este adorare

Adorarea și închinarea jertfelnică I se cuvin numai Sfintei Treimi. Cinstirea se îndreaptă, prin cele văzute, către persoana sfântului: sărutarea raclei, plecăciunea sau purtarea moaștelor în procesiune îl cinstesc pe sfânt și Îl slăvesc pe Dumnezeu, Care l-a sfințit.

Este aceeași deosebire de temelie pe care o facem în cazul icoanelor, al Evangheliei și al Crucii. Creștinii pot iubi și cinsti persoane și lucruri create fără a le socoti Creatorul. Dacă o practică Îl pune pe Dumnezeu în umbră sau devine un schimb de favoruri, ea a fost înțeleasă greșit.

Minuni, autenticitate și evlavie sănătoasă

Tradiția ortodoxă cuprinde relatări despre vindecări, bună mireasmă, neputrezire și alte minuni legate de sfintele moaște. Minunile sunt daruri, nu încercări la care Îl supunem pe Dumnezeu, iar neputrezirea trupului nu dovedește automat sfințenia. Biserica primește moaștele sub autoritatea episcopului și în cadrul vieții liturgice.

Nu cumpăra de pe internet presupuse moaște cu origine nesigură, nu alerga după relatări senzaționale și nu socoti atingerea lor o garanție. Apropie-te cu evlavie, cere rugăciunile sfântului și lasă întâlnirea să îți întărească pocăința și iubirea. Cea mai mare dovadă a evlaviei este o viață pe care Hristos o sfințește.

Surse și lecturi suplimentare