De ce spun ortodocșii „taină”

Taina nu este o enigmă căreia îi lipsesc dovezile. Ea numește o realitate dumnezeiască dăruită și trăită cu adevărat, dar niciodată epuizată prin analiză. În Taine, Dumnezeu lucrează prin rugăciune, materie, slujitorii hirotoniți și credința Bisericii pentru a ne împărtăși viața Sa.

„Sacrament” este și el un cuvânt obișnuit în engleză pentru aceste rânduieli. Termenii arată aceeași realitate: acte văzute, precum spălarea, ungerea, mâncarea, mărturisirea, încununarea, punerea mâinilor și binecuvântarea, devin participare la lucrarea mântuitoare a lui Hristos.

Cele șapte Taine numite de obicei

  • Botezul: moarte și înviere împreună cu Hristos în apă și intrare în Biserică.
  • Mirungerea: primirea peceții darului Duhului Sfânt.
  • Euharistia: împărtășirea cu adevăratul Trup și Sânge al lui Hristos, în centrul Bisericii.
  • Pocăința sau Spovedania: împăcare, iertare și vindecare după păcat.
  • Cununia: iubirea omenească încununată și adusă în Hristos și în Împărăția Sa.
  • Hirotonia: episcopi, preoți și diaconi rânduiți pentru slujirea Bisericii.
  • Sfântul Maslu: ungere și rugăciune pentru vindecarea sufletului și a trupului.

De ce numărul șapte nu este un hotar închis

Lista fixă de șapte Taine s-a răspândit relativ târziu și a fost de folos în cateheză, dar tradiția ortodoxă mai veche vorbea despre Taine într-un sens mai larg. Tunderea în monahism, înmormântările, sfințirea apei, târnosirea bisericii, semnul crucii și întreaga viață liturgică au și ele caracter sacramental.

Aceasta nu șterge importanța unică a Botezului sau Euharistiei. Înseamnă că Biserica nu este împărțită în șapte momente supranaturale înconjurate de o viață goală duhovnicește. În Hristos, întreaga creație este chemată spre mulțumire și comuniune.

Cine săvârșește și cine primește

Episcopul este principalul slujitor al Tainelor în Biserica sa; preoții săvârșesc cele mai multe Taine cu autoritatea lui, iar diaconii ajută. Întreaga Biserică adunată participă prin rugăciune și credință. Preotul nu este proprietarul particular al harului, iar Taina nu este un serviciu cumpărat de la un profesionist religios.

Primirea depinde de Taină și de situația bisericească a persoanei. Botezul și Mirungerea deschid intrarea; Împărtășania exprimă apartenența deplină la Biserică; Cununia și Hirotonia cer pregătire canonică. Vizitatorii ar trebui să întrebe, fără să presupună că prezența la slujbă le dă dreptul de a primi Tainele.

Tainele cer o viață de răspuns

Ortodoxia respinge ideea că riturile lucrează magic, în timp ce omul alege să rămână neschimbat. Dumnezeu este credincios, iar actul sacramental al Bisericii este obiectiv; totuși, harul cere credință, pocăință, ascultare și prefacere continuă.

Omul botezat trebuie să continue să se întoarcă spre Hristos; soții trebuie să trăiască sensul cununilor primite printr-o iubire care se dăruiește; Spovedania trebuie să ducă la schimbare; Împărtășania trebuie să rodească milă. Tainele sunt daruri ale Împărăției și leac pentru drumul unei vieți, nu certificate de desăvârșire duhovnicească.

Surse și lecturi suplimentare