Hristos este centrul întregii mântuiri

Omenirea este robită de păcat, stricăciune și moarte și nu se poate izbăvi singură. Fiul cel veșnic Se face om deplin, trăiește viața omenească în ascultare, primește suferința și moartea, Se pogoară la cei morți, învie și Se înalță. Mântuirea începe cu ceea ce a împlinit Hristos, nu cu strădania religioasă a omului.

Învățătura ortodoxă folosește multe imagini biblice: iertare, îndreptare, răscumpărare, înfiere, vindecare, biruință, naștere din nou, luminare, sfințire și unire. Nicio imagine nu cuprinde întreaga taină. Împreună, ele arată mântuirea ca refacere a omului întreg și a creației.

Har, credință și fapte

Harul este darul și lucrarea vie a lui Dumnezeu. Nicio faptă nu Îl obligă pe Dumnezeu și nu cumpără mântuirea. Credința Îl primește pe Hristos cu încredere și credincioșie, dar credința vie nu rămâne neroditoare. Ea lucrează prin iubire, pocăință, ascultare și milă, pentru că harul îl preface cu adevărat pe om.

Când creștinii ortodocși vorbesc despre împreună-lucrare sau sinergie, nu înțeleg un parteneriat egal în care Dumnezeu dă jumătate, iar păcătosul cealaltă jumătate. Dumnezeu creează, cheamă, iartă, întărește și desăvârșește. Libertatea omului dă un răspuns real, făcut posibil de har, fără a fi ocolită.

Un eveniment trecut, o viață prezentă și o nădejde viitoare

Noul Testament poate vorbi despre credincioși ca fiind mântuiți, în curs de mântuire și în așteptarea mântuirii. Ortodoxia le păstrează pe toate trei. Botezul este o moarte și o înviere hotărâtoare împreună cu Hristos; viața de zi cu zi este o întoarcere continuă; mântuirea finală cuprinde statornicia, judecata, învierea și Împărăția.

De aceea, la întrebarea „Ești mântuit?” nu se poate răspunde doar cu o dată. Un creștin ortodox poate spune cu recunoștință „Hristos ne-a mântuit”, continuând totodată să ceară milă și ferindu-se de încrederea de sine. Încredințarea se sprijină pe credincioșia lui Dumnezeu și se trăiește prin comuniune neîntreruptă, nu prin siguranța dată de un singur moment izolat.

Sfintele Taine și viața de pocăință

Botezul, Mirungerea, Euharistia și Spovedania sunt lucrări ale lui Hristos în Biserica Sa, nu realizări omenești. Prin ele, credinciosul intră în comuniune, o primește, o reface și o adâncește. Rugăciunea, postul, Scriptura și milostenia îl deprind să trăiască darul primit prin Sfintele Taine.

Pocăința nu înseamnă să Îi plătești o datorie lui Dumnezeu. Este o schimbare a minții și a direcției, o întoarcere iar și iar la Doctorul sufletelor. Chiar și nevoința este un leac: harul scoate la lumină și vindecă patimile, pentru ca iubirea să devină liberă.

Mântuirea ca îndumnezeire și iubire

Ținta este îndumnezeirea — participarea prin har la viața dumnezeiască. Omul mântuit devine asemenea lui Hristos: smerit, iubitor de adevăr, milostiv, curajos și capabil să își iubească vrăjmașii. Vedeniile sau rangul religios nu sunt măsura. Pasajele Evangheliei despre judecată pun accentul pe iubirea concretă față de cel flămând, străin, bolnav și întemnițat.

De aceea, creștinii ortodocși se feresc atât de deznădejde, cât și de siguranța ușuratică. Dumnezeu dorește mântuirea și dăruiește tot harul necesar; libertatea omului se poate totuși împotrivi. Răspunsul este nădejdea trează, nu neliniștea: rămâi în Hristos, pocăiește-te fără întârziere, primește darurile Lui și iubește omul așezat înaintea ta.

Surse și lecturi suplimentare